Din activitatea Societăţii Colecţionarilor de Artă din România

Vasile Parizescu

Cu aceeaşi grijă pentru promovarea culturii şi artei româneşti, activităţile S.C.A.R. s-au înscris în această idée, organizându-se expoziţii de talie internaţională, editându-se revista Pro Arte nr. 16/2006, sprijinind donaţiile de tablouri care s-au făcut de către unii colecţionari, ori cercetării şi evaluării solicitate de tribunale în vederea redobândirii proprietăţii asupra tablourilor confiscate abuziv de organele de miliţie şi securitate, publicându-se în presă, sau vorbindu-se la radio şi TV despre valoarea plastică a operelor artiştilor români şi locul unora dintre ei în cultura internaţională.

Colaborarea S.C.A.R. cu muzeele naţionale şi regionale a fost dusă în cele mai bune condiţii, sprijinindu-le în desfăşurarea unor activităţi expoziţionale.

1. Expoziţia “Italia văzută de pictori români” (februarie-martie 2007) a fost un succes atât al Societăţii Colecţionarilor de Artă din România cât şi al Muzeului Naţional Cotroceni. Au participat numeroşi colecţionari de artă, tablouri pe care mulţi nu le-au văzut niciodată, expoziţia scoţând în evidenţă faptul că pictura românească este calitativ superioară şi la acelaşi nivel cu aceea realizată în fostul centru al artei – Parisul (acum, din nefericire “central” acesta s-a schimbat la New York, unde finanţele coordonează totul, şi ţara şi lumea). Multe căutări în peste 150 de colecţii, pentru a găsi cele mai expresive tablouri care definesc Italia şi aşa cum am spus în cuvântul meu la vernisajul expoziţiei, se dovedeşte cu adevărat din frumoasele imagini aflate pe simeze: “Italia este emoţie, Italia este istorie, Italia este cultură, Italia este artă, Italia este sufletul şi povestea fiecărui om de pe acest pământ, Italia nu este nostalgie – nu ne întoarcem la durere când ne gândim la tot ce a fost şi este acum, Italia este bucurie, bucuria că există, că mai există ceea ce oameni luminaţi au creat pentru întreaga lume, Italia este o colecţie de artă în aer liber, ea este proprietatea poporului Italian, dar aparţine întregii lumi. Italia este imperială. Franţa este regală!

Cu această ocazie s-au realizat invitaţii, afişe iar cu cheltuiala S.C.A.R. s-au tipărit frumoase cataloage. Ne-am bucurat noi, colecţionarii, cât şi Muzeul Naţional Cotroceni (personalul acestuia, căruia îi mulţumesc deosebit, în frunte cu directoarea instituţiei), că totul (de fapt ca întotdeauna) s-a terminat cu bine şi cu succes.

2. Din doi în doi ani (în aceia fără soţ), începând din anul 1993 când s-a organizat retrospectiva Iosif Iser la Muzeul de artă Prahova, la iniţiativa directoarei acestei instituţii, doamna Ruxandra Ionescu (trecută la cele veşnice acum), o femeie plină de curaj şi iniţiative numeroase, lăudabile, care a înfiinţat “Bienala internaţională de gravură contemporană Iosif Iser”. De atunci au avut loc 7 ediţii, importanţa acţiunii crescând permanent, numeroşi artişti străini (europeni şi extrem-orientali) participând cu lucrări interesante. În acest fel se poate face comparaţie cu ceea ce se realizează în lumea întreagă: Argentina, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Coreea de Sud, Croaţia, Egipt, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Rusia, Serbia, Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, S.U.A., Thailanda, Turcia, Ucraina.

În tot acest răstimp (1993-2007) au fost expuse mai mult de 600 de lucrări, din care mai mult de 60 au fost premiate şi care au intrat în patrimoniul muzeului. La toate ediţiile S.C.A.R. a participat la organizarea şi la premierea cu sume importante în dolari S.U.A. sau Euro a celor mai bune lucrări, atribuind totodată şi Diploma Specială a societăţii, artistului premiat. La fiecare ediţie, mai cu seamă după a doua bienală s-a întocmit un frumos catalog cuprinzând juriul, premiile şi reproducerile după lucrările premiate şi participante. Fiecărui artist participant i s-a trimis Diploma de participare şi catalogul cu lucrarea expusă. La ediţia a VII-a, S.C.A.R. a premiat pe gravorul polonez Nowak Jaroslav pentru lucrarea “Imposibilitate III”. Mulţumim conducerii muzeului şi colaboratorilor săi pentru continuitatea evenimentului şi realizarea lui în cele mai bune condiţii.

3. Colecţionarul Liviu Gavrilescu, membru activ al S.C.A.R., a organizat în luna mai 2007, cu sprijinul Muzeului de istorie al municipiului Dej, expoziţia “Stefan cel Mare – 450 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei”. Expoziţ ia a cuprins foto-imagini de arhivă, cărţi – ediţii princeps, timbre, medalii, afişe şi cărţi poştale atât din colecţia domnului Gavrilescu, cât şi din alte colecţii.

În luna august 2007, în acelaşi oraş şi muzeu, expoziţ ia “Cultura şi civilizaţia pe malurile Someşului”. Cu această ocazie s-au prezentat cărţi poştale ilustrate din localităţile străbătute de cele două Someşuri care se unesc la Dej şi se varsă în Tisa. Alături de exponatele prezentate de colecţionarii Ioan Liviu Gavrilescu şi Robert Koşa, au fost prezente şi lucrări ale plasticienilor Valeriu Paladi, Elena Szervazius, Micaela Eleutheriade, Ana Iliu şi Gy-Szabo Bela. Expoziţia a fost prilejuită de deschiderea Festivalului culturii artei someşene – “SAMUS”, aflat la a 30-a ediţie.

4. În anul 2008 este în program deschiderea unei expoziţii de pictură, cu lucrări din colecţiile particulare având o temă – la iniţiativa subsemnatului – interesantă, anume: “Interbelicii şi continuatorii”. Despre pictura interbelică nu este cazul să o explic, dar “continuatorii” da. Interbelicii sunt socotiţi acei pictori care s-au afirmat plenar între anii 1920 şi 1945. Continuatorii sunt acei artişti care au pictat în tradiţia picturii româneşti interbelice, începând, unii din acea perioadă şi trăitori, activând până în zilele noastre, sau care au început să picteze după 1945 dar au continuat pictura interbelică, colorată, expresivă, armonioasă, distinctă, cu teme ale mediului înconjurător, cu naturi moarte sau compoziţii în maniera 1920-1945. Va fi curioasă întâlnirea aceasta, cunoscând influenţa nefastă a perioadei bolşevice asupra întregii noastre vieţi, dar mai cu seamă în artă, pictura devenind o “baie de abur”, dominând griurile şi, vorba lui Andrè Lhote: “pictorul care lucrează în griuri ori nu are timp, ori nu ştie să picteze”. Si îmi permit să adaug: “una este să conducă o trăsurică trasă de doi cai şi alta un docar la care sunt înhămaţi şase cai (referindu-mă la culori). Deoarece colecţionarii au făcut numeroase oferte de tablouri, unele merituoase calitativ, altele mai puţin (evident că se va produce o triere) iar spaţiul pus la dispoziţie cu dărnicie de doamna Adina Renţea, directoarea generală a Muzeului Naţional Cotroceni, la sfatul domniei sale şi acceptul meu, s-a stabilit ca expoziţia să cuprindă partea I (18 mai 2008) şi partea a II-a (15 septembrie 2008), evident cu tablouri diferite.

S.C.A.R. va elabora împreuă cu muzeul un catalog al întregii expoziţii (primăvară-toamnă). Sperăm să reuşim.

5. În anul 2004 a fost editat la Bucureşti “Dicţionarul pictorilor evrei” (Dictionnary of Jewis Painter), o frumoasă iniţiativă a domnului Lucian Regenbogen, care este şi autor. Apreciatul mecena este un cunoscut medic oftalmolog, originar din România şi stabilit În Tel-Aviv. Editorul volumului (cuprinzând 527 de pagini) este S.C. Editura Tehnică S.A. Lucrarea prezintă 1.200 de pictori trăitori în lumea întreagă, fiind scrisă în limba engleză, realizată grafic în condiţii excepţionale.

Ca orice realizare de asemenea amploare, care a solicitat o enorm de multă trudă dar şi pasiune (meritul deosebit Îi revine domnului Lucian Regenbogen) se mai întâmplă să se producă şi unele erori. Astfel, la pagina 417, între cei 63 de artişti plastici evrei de origine română este prezentat şi pictorul Rudolf Schweitzer Cumpăna (1886-1975). În cele 15 rânduri de text din dicţionar, informaţia tipărită este foarte sumară, faţă de meritele artistului, ale căror tablouri se găsesc în numeroase muzee şi colecţii de artă din întreaga lume.

Dar importanta precizare pe care trebuie să o facem este aceea că pictorul R. Schweitzer Cumpăna este român de origine germană. Familia cu mai mult de două secole în urmă a trecut din Germania în Elveţia, apoi ramuri ale familiei Schweitzerilor au ajuns în Cehia şi Transilvania. De aici, cu trei generaţii înaintea pictorului, au venit în România, pe Valea Argeşului, stabilindu-se în Piteşti, pe strada Egalităţii la numărul 5 (pe aceeaşi stradă, dar la numărul 3 locuia familia pictorului Costin Petrescu). Prin anii 1970, fiind foarte bun prieten cu pictorul, soţia mea Victoria şi cu mine am fost naşi la cununia religioasă a pictorului cu Elena (Nuţi), a doua soţie a sa, într-o biserică ortodoxă aflată pe Calea Barbu Văcărescu.

La rugămintea doamnei Zoe Apostolache Stoicescu, care mi-a relatat eroarea făcută de autor, dar şi de redactorul cărţii – doamna Adina Ionescu, am luat legătura cu familia Regenborgen, care, în mod politicos şi-a cerut scuze pentru greşeala realizată, nu din vina autorului, ci din aceea a unui consilier de carte. În această perioadă urma să mai apară o lucrare similară, susţinută de un alt proteguitor al artei (În care se strecurase aceeaşi greşeală). Domnul Alexandru Măriucă, responsabil de lucrare mi-a promis că va îndrepta eroarea.

6. Î n ultima vreme tot mai mulţi colecţionari mă informează că urmează să se revină la anumite “inventare” ale bunurilor aflate În colecţiile particulare. Eroarea ar fi imensă, ar încălca în mod abuziv drepturile omului, legile Uniunii Europene, Constituţia noastră. În această situaţie – similar ca în ordonanţa doamnei Monica Macovei, ministrul justiţiei din perioada 2005-2007 – prin care trebuiau declarate de către mai mult de un milion de persoane cu funcţii de demnitari colecţiile de artă pe care le au (cu date tehnice la fel ca în abuziva Lege 63/1974, privind patrimoniul mobil), când am intervenit prin scrisori către înalte funcţii de răspundere, demonstrând că se face un abuz şi se încalcă reglementările europene şi Constituţia ţării, reuşind să anulez această prevedere, în mod identic mă pregăteam să intervin în cazul că s-ar fi procedat la un nou abuz privind proprietatea şi libertatea persoanelor şi bunurilor licite pe care le au. Ca urmare am discutat cu domnul Ionel Cândea – preşedintele Comisiei Naţ ionale a Muzeelor şi Colecţiilor -, care mi-a comunicat că nu cunoaşte o asemenea acţ iune privind o astfel de reglementare. Luând legătura telefonic cu secretarul general al Ministerului Culturii şi Cultelor, domnul Virgil Niţulescu, acesta mi-a afirmat că: “se va modifica Legea 182/2000 dar nu se vor modifica articolele referitoare la colecţiile de artă şi colecţionari particulari”. Revenind cu întrebarea “dacă articolele în care se prevăd chestiuni legate de colecţiile particulare, privind solicitarea acordului proprietarilor, în tot ceea ce priveşte cercetarea, evidenţa, păstrarea, conservarea, vânzarea, împrumutul etc. (prevederi ale Legii 182/2000) se vor modifica?”, răspunsul domnului secretar general a fost: “staţi liniştit domnule Parizescu, nu se va modifica nimic din acestea. Se vor face modificări privind alte domenii”. Evident că trebuie să crezi un secretar general al unui minister, dar am rămas surprins că preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor de Artă, care are atribuţii şi în acest sens, nu cunoaşte nimic.